Category Archives: Comunitate

World Family

Day 28 and a quarter. Am rămas ieri cu povestea la The World Family, așa că îmi pare potrivit să reiau de aici.
Sâmbăta seara, pe la 7, am ajuns la Albergue de Paz, cum spuneam și pentru că duminica mai toate sunt închise pe aici, primul stop a fost la supermarket, pentru provizii. Pe urmă m-am pus la ciugulit niște prostii, să sting foamea, cu planul să caut ceva de mâncare la ora cinei, care aici nu începe înainte se 8.30. Lângă mine se așează o rusoaică, cu care schimb câteva vorbe, și mai la o parte, o brunetă cu chip tipic de spanioloaică, care bea o cafea și trage dintr-o țigară. Când termin mărunțișul cu rusoaica, îmi spune așa, din senin, că mai spre plaja de la ieșirea dinspre nord, e un loc care mi-ar place. Și au cine comunitare pe donații. Hopaaaaa… Asta sună familiar.
Deci, pornesc în căutare. Avea dreptate, nu e chiar la 2 pași, dar e un loc special. David, unul din membrii familiei mondiale mă întâmpină și îmi povestește pe scurt care e treaba. Casa asta primește călători, care au nevoie de casă și masă, are un bar public la parter și camere de dormit la etaj. Am nevoie de loc de dormit? Nu, zic eu, dar îmi e tare familiar conceptul. Știi, Casa de Cultura Permanentă and stuff. No, zice el, ce fain. Bun venit acasă! Stai la cină, nu? Sigur că stau! Încep să cunosc oamenii, câțiva francezi, două slovace, o spanioloaică, un francez călătorit prin România, vreo doi italieni, Mathias, un german care face meditație, și tot așa. Locul e cât se poate de alternativ, te și miri ca funcționează cu autorizație. Înțeleg că odată comunitatea asta locuia pe plajă, la Mar de Fora, în corturi și în saci de dormit, și adăpostea călători prin lume fără bani de Albergue și restaurante. De un an și ceva primăria a decis că nu mai e voie cu cortul și să faci foc pe plaja aia, aşa că câțiva tineri deschiși la suflet și la minte au inventat locul ăsta, unde primesc pe toți cei care înainte dormeau pe plajă. Și trecătorii contribuie cu ce pot. Care cu curățenia, care cu ajutorul la bucătărie sau la bar, care cu bani sau cu mâncare, care cu picturi sau decorațiuni pentru local.


Nu e ușor, zice Omar, un alt membru de bază al familiei, să înveți pe fiecare cum e cu contribuția și cu abuzul în așa fel încât sistemul să nu epuizeze pe nimeni din echipă. Mai ales că oamenii vin și pleacă mereu. Și asta sună tare familiar.
Încep pregătirile pentru cină, așa că mä bag și eu la curățat cartofi. Suntem mai mulți la treabă decât cuțite, dar se rezolva rapid din spatele barului și treaba merge unsă.
La 8.30 se anunță cina, se scot oalele, farfuriile, tacâmurile bar, lumea face șir și 3 dintre noi sunt la servit. Masa e lungă, aranjată rapid de alți câțiva dintre noi, David pune muzica și cinăm. Ce sentiment plăcut, sa fiu acasă la capătul pământului! Pe urmă bem o bere și mergem cu toții pe plajă, la Mar de Fora. E peste peninsulă, spre vest, la ocean. Se cheamă Mar de Fora pentru că e un loc sălbatic, periculos pentru înotat, curenții trag înspre larg, spre afară. Privim în liniște cum soarele pleacă spre tărâmul celălalt, și mă simt în locul și timpul perfect.

Noaptea cade încet, încet, încep sa răsară stele, Carul Mare ne e chiar deasupra, se lasă răcoarea nopții și oceanul se bate neîncetat cu putere de țărm. Sunt acasă.

Șarpele, vulturul și cioara

Day 11. Am pornit devreme, după un pic de bătaie de cap să îmi ajustez sandalele așa încât sa nu mă bată. Din păcate pantofii cumpărați în piață la Huedin nu mai sunt de folos, căptușeala interioara a cedat și acum degetele mari fac amândouă bătături noi în fiecare zi.
Cu ciorapi însă, sandalele sunt magice. Arată într-un fel anume, din punctoate de vedere al stilului vestimentar, dar atâta vreme cât mă vindec și nu mai fac bătături noi, merge.
Așadar, Cantabria. Altă țară, alte peisaje. Marea a rămas în urmă și acum tai muntele spre Laredo. Trec prin Valleverde, care e într-adevăr Valea verde, cobor intr-o vale noua, cu case frumoase, cu animale la păscut, nu prea multe livezi sau agricultura.


După ce trec de autostrada cantabrica, ajung într-o depresiune larga, cu câmpuri cultivate, cu sate mici, care se desfac în soarele din ce în ce mai torid în ulițe răsfirate în stânga și în dreapta. Căldura ma face nerăbdător, așa că deschid GPSul sa vad cat mai avem. De mirare, Laredo e la 3,5 km de mine, iar Camino zice ca mai sunt 11! Uau, câta ocol! Sunt aproape sa gândesc iar în termeni de rezultat și eficiență și să o apuc pe șosea, în 40 minute să fiu la destinație. Dar ceva ma reține, și fără sa fiu conștient, o apuc pe drumul marcat de săgeata galbenă.
Drumul îmi arunca în cale clădiri frumoase, ziduri vechi de mănăstire din sec X-XI, cărări umbroase și poteci însorite, și pe neobservate, ajung la ultimul urcuș al zilei.
Dealul e golaș, pietros, spre deosebire de verdeața tarii bascilor. Cărarea e și ea dificila, plină de pietre încinse de soarele care acum bătea de amiază. La un colț de cărare, gata sa calc pe el, un sarpe mic și maro dă să mă încerce la picior, dar pe urma se decide ca piatra caldă din care își încarca bateriile e mai importantă decât trecerea mea ocazionala și intempestiva. Eu ma mir ca nu fuge,dar merg mai departe. Înspre vârf, încep sa aud acvile, tipand incantate de vântul puternic de pe coamă, pe urmă le și văd, zburând în cercuri largi la limita dintre deal și faleză care se prăbușește în mare pe vreo 200 metri. Mă încânt sa le văd plutind pe curenții calzi ascendenți, dând cercuri largi intre apă și uscat, până când una din ele îmi taie respirația când cu un gest scurt strânge aripile și cade ca un fulger din cer înspre ceva ce părea sa fie pradă pe plaja de dedesubt. Am avut pentru o clipă imboldul sa o însoțesc, cu orice risc, în zborul ăla atât de iute, de precis și de controlat, ca pe un roller coaster. Dar încă nu e cazul sa ma avânt în zbor împreună cu vulturii.
20170531_110837

Vulturi pe cer, se rotesc.


In vârf ma așteaptă minunăția priveliștii golfului în care Laredo și Santana își etalează plaje și porturi. Ma bucur câteva minute de gândul ca în curând voi ajunge acolo, și pornesc iar la drum.

This slideshow requires JavaScript.


Pe coborâre îmi atrage atenția un cârd de ciori care făceau mare zarvă aproape de o casă. Din nou, am simțit ca asta e un mesaj pentru mine, ca și la întâlnirea cu șarpele și cu vulturul.
Și deodată m-a lovit: dacă făceam alegerea sa folosesc drumul scurt, eficient, care ma ducea la Laredo în 3,5 km niciuna dintre întâlniri nu ar fi avut loc. Șarpele n-ar fi avut cui sa spună despre prudență și folosirea cu înțelepciune a energiei, vulturul nu mi-ar fi aprins sufletul în elanul măreț al plonjonului pentru ceea în ce crezi cu adevărat și cioara nu mi-ar fi atras atenția cu ciorovaiala fără rost pe un rest de viață ce putea fi una de vultur.
Cu fiorul ăsta în suflet am coborât încet în oraș, m-am încântat de străzi înguste și clădiri vechi din orașul medieval și pe urma am mâncat un prânz regesc pe menu del dia. Iar o sticlă de vin roșu numai pentru mine, 3 feluri de mâncare și cafea.
După pauza de masa, pornesc mai departe spre Santona, destinația de etapa. Drumul ma duce pe lângă plajă, pe o alee ordonată și aranjată, toată numai piatră și beton. Ma gândesc iar la întâlnirea cu cele 3 animale de mai devreme, și cu toată groaza îmi dau jos sandalele și ciorapii și o pornesc spre nisipul fin al plajei. Laredo e genial! 5 sau 6 km de plajă neîntreruptă, cu apa mică și cu vânt puternic, care nu lasă nisipul să se încingă prea tare, marea curajoasă, brava, cum îmi spunea un nou prieten spaniol, Paco, cu nebuni care zboară peste apă abia atingand-o, pe kite surfing sau cum s-o fi numit sportul asta cu zmeu umane plutind intre cer și apa.
Paco e un tip fain, din Sevilla, care ma însoțește la barca cu care traversăm micul canal dintre Laredo și Santona, scutindu-ne în felul ăsta de încă 10 km de mers pe jos.
Seara ne prinde la Albergue Juvenil, intre 200 de puști de 11 ani care au umplut hostelul. Dar nu ne prea pasa, de obosiți o sa dormim lemn în corturile de armata în care am fost cazați.

Pe maine, Camino.

The House in the mirror of the world / Cum se vede casa in oglinda lumii

[English version below]

Susan, una din rezidentii casei din aceasta vara ne-a scris azi un email despre puterea cuvintelor si despre necesitatea de a fi impecabil cu tot ceea ce spui. Asa am aflat despre articolul de pe blogul ei ce reflecta imaginea casei prin ochii ei. Multumim, Susan.

 

[English version]

Susan, one of the house residents from this summer wrote us an email about the power of words and the imperative of being impeccable with one’s word. This way we got the chance to read her blog and the article reflecting the house through her eyes.

Thank you, Susan.

Here’s the link to Susan’s blog: Permaculture in Cluj-Napoca

 

 

Acro Yoga

cu Lena, in fiecare luni seara, de la 8.00

1 2 3 4 5

That many of us

that many

imagine how eating together looks like.

Cinefritour la Casa

Timp de cateva zile, caravana Cinefritour s-a oprit la Casa de Cultura Permanenta. Trei oameni frumosi, cu experienta extinsa in calatorii, viata in comunitate, gradinarit urban, sustenabilitate si economia bunurilor comune.

Au fost minunati: ne-au lasat amintire jeleu de flori de soc facut cu agar agar si dulceata de capsuni, ne-au arata o serie de filme de scurt metraj de animatie facute de studenti din Europa, ne-au ajutat la mini-conferinta despre gradinaritul urban organizata de Uzina Duzina si Primaria Cluj-Napoca (unde au prezentat situatia atat de diferita si de dificila a Parisului in ce priveste gradinaritul urban, incat am fost inspirati si incurajati de directia pe care o are Clujul deja)…

Le dorim numai bine in calatorii, pe mai departe 🙂

Puteti citi mai multe despre Cinefritour aici.

Minunile economiei darului // The magic of gift economy

Dupa una dintre cele mai vii petreceri din aceasta primavara (la multi ani, Babi si Dan ), astazi vecinii ne-au dat peste gard rasaduri de rosii si busuioc (care ne chiar lipsea in spirala cu ierburi aromatice) siiiii…. un CD cu poze cu pisicii Casei, din 2013 pana astazi :)) Wow ! Atata abundenta in jur, atatia oameni frumosi, atata speranta intr-o lume in care traim cu drag
🙂 Va multumim tuturor !

After one of the most lively parties of this season (happy birthday, Babi and Dan ), today our neighbours gave us, over the fence, tomato and basil seedlings (we really needed basil for the herb spiral) aaaand… a CD with pictures of the cats, since 2013 until today :)) Wow ! So much abundance around us, so many beautiful people, so much hope in a world where we love to live 🙂 Thank you all !

1 2