World Family

Day 28 and a quarter. Am rămas ieri cu povestea la The World Family, așa că îmi pare potrivit să reiau de aici.
Sâmbăta seara, pe la 7, am ajuns la Albergue de Paz, cum spuneam și pentru că duminica mai toate sunt închise pe aici, primul stop a fost la supermarket, pentru provizii. Pe urmă m-am pus la ciugulit niște prostii, să sting foamea, cu planul să caut ceva de mâncare la ora cinei, care aici nu începe înainte se 8.30. Lângă mine se așează o rusoaică, cu care schimb câteva vorbe, și mai la o parte, o brunetă cu chip tipic de spanioloaică, care bea o cafea și trage dintr-o țigară. Când termin mărunțișul cu rusoaica, îmi spune așa, din senin, că mai spre plaja de la ieșirea dinspre nord, e un loc care mi-ar place. Și au cine comunitare pe donații. Hopaaaaa… Asta sună familiar.
Deci, pornesc în căutare. Avea dreptate, nu e chiar la 2 pași, dar e un loc special. David, unul din membrii familiei mondiale mă întâmpină și îmi povestește pe scurt care e treaba. Casa asta primește călători, care au nevoie de casă și masă, are un bar public la parter și camere de dormit la etaj. Am nevoie de loc de dormit? Nu, zic eu, dar îmi e tare familiar conceptul. Știi, Casa de Cultura Permanentă and stuff. No, zice el, ce fain. Bun venit acasă! Stai la cină, nu? Sigur că stau! Încep să cunosc oamenii, câțiva francezi, două slovace, o spanioloaică, un francez călătorit prin România, vreo doi italieni, Mathias, un german care face meditație, și tot așa. Locul e cât se poate de alternativ, te și miri ca funcționează cu autorizație. Înțeleg că odată comunitatea asta locuia pe plajă, la Mar de Fora, în corturi și în saci de dormit, și adăpostea călători prin lume fără bani de Albergue și restaurante. De un an și ceva primăria a decis că nu mai e voie cu cortul și să faci foc pe plaja aia, aşa că câțiva tineri deschiși la suflet și la minte au inventat locul ăsta, unde primesc pe toți cei care înainte dormeau pe plajă. Și trecătorii contribuie cu ce pot. Care cu curățenia, care cu ajutorul la bucătărie sau la bar, care cu bani sau cu mâncare, care cu picturi sau decorațiuni pentru local.


Nu e ușor, zice Omar, un alt membru de bază al familiei, să înveți pe fiecare cum e cu contribuția și cu abuzul în așa fel încât sistemul să nu epuizeze pe nimeni din echipă. Mai ales că oamenii vin și pleacă mereu. Și asta sună tare familiar.
Încep pregătirile pentru cină, așa că mä bag și eu la curățat cartofi. Suntem mai mulți la treabă decât cuțite, dar se rezolva rapid din spatele barului și treaba merge unsă.
La 8.30 se anunță cina, se scot oalele, farfuriile, tacâmurile bar, lumea face șir și 3 dintre noi sunt la servit. Masa e lungă, aranjată rapid de alți câțiva dintre noi, David pune muzica și cinăm. Ce sentiment plăcut, sa fiu acasă la capătul pământului! Pe urmă bem o bere și mergem cu toții pe plajă, la Mar de Fora. E peste peninsulă, spre vest, la ocean. Se cheamă Mar de Fora pentru că e un loc sălbatic, periculos pentru înotat, curenții trag înspre larg, spre afară. Privim în liniște cum soarele pleacă spre tărâmul celălalt, și mă simt în locul și timpul perfect.

Noaptea cade încet, încet, încep sa răsară stele, Carul Mare ne e chiar deasupra, se lasă răcoarea nopții și oceanul se bate neîncetat cu putere de țărm. Sunt acasă.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s