Surprize

Day 14. Ieri dimineață un Horațiu, un practician șamanic care vrea să vină la casă cu un seminar m-a prevenit să fiu atent la surprize. Am luat-o ușor, cu un pic de curiozitate amuzată.
Azi de dimineață am pornit din Boo târziu, pe la 7.30, inspirat de un grafitty din gară, care zicea cam așa:
20170603_072615
Amintire că aș putea să țin gura închisă mai des.
Drumul a fost greu, pentru prima dată Camino m-a pus la încercare, doar asfalt, betoane, clădiri industriale și peste toate, o fabrică de produse chimice a Solvay. Mai să zic că e vremea să iau un autobuz și să caut ceva mai interesant de străbătut. Și pe nepusă, pe un pod, iaca surpriza: un semn către Santilliana del Mar, destinația mea, avea sub el altul mai mic, roz, că pe aproape e muzeul de la Altamira. Staaaai un pic! Altamira cu picturile preistorice? No, lasă Camino la dreapta și hai! Au fost unii din cei mai bine cheltuiți 3 Euro din drumul ăsta. Muzeul nu e mare, peștera nu mai poate fi vizitată din cauza poluării pe care atât de mulți turiști au produs-o de la descoperire, însă au realizat o reproducere 100% care, cu puțină considerație pentru artistul de acum 18000 de ani, este la fel de emoționantă și de uluitoare. Nu am avut voie să fotografiez în peșteră, așa că vă invit să faceți și voi un popas aici cândva, să vă reconectati cu fiorul ăla adânc ce zace în fiecare dintre noi, cu magia peșterii lui Platon și a umbrelor care încearcă să zugrăvească realități inventate doar de conștiința noastră.

This slideshow requires JavaScript.


Uluit și tulburat de sentimentul comuniunii cu oamenii ăia care au trăit la adăpostul peșterii și au lăsat în urmă semne ale lumii lor pe tavanul întunecat, pictate și scrijelite în condiții greu de închipuit pentru noi, am ieșit într-o ploaie rece și vântoasă, care m-a udat ciuci în primele sute de metri din drumul către cel mai frumos sat din Spania, Santilliana del Mar (așa se laudă ei). Tot pe ploaie am cautat un adăpost, și după ceva rătăciri prin sat, am aflat cel mai frumos Albergue de până acum, Solar de Hidalgo. O clădire imemorială, cu ziduri groase de piatră mirosind a secole, cu mobilier de lemn masiv și o colecție impresionantă de antichități de prin toată lumea. Hotelierul e un simpatic grăsun și vorbăreț, încântat ca la el numai români (și pelerini de altfel) de cea mai bună calitate se opresc. Am primit un pat intr-o cameră curată, cu o baie imensă și cu un duș fierbinte, în care m-am putut dezmorți după ploaia îndurata, după care am luat-o din nou prin ploaie la un prânz del dia, după ritual.

Spre seară, când a stat și ploaia, am pornit sa vad sătucul, care nu e mare, dar e vechi și bine întreținut, însă așa cum spune Craig, colegul meu de cameră și prieten de 20 ani cu Ionel Haiduc, academicianul nostru clujean, o capcană pentru turiști. Magazine peste tot, vând toate prostiile, desigur locale, cantabrice. Pe mine m-au prins doar cu o quesada, un fel de budinca tare de brânză nu foarte dulce pe care o poți mânca din mână și cu o sticlă de cidru de mere pe care tocmai am terminat s-o beau în timp ce va scriu. Mănăstirea și biserica sunt din secolul XI, curtea interioară e foarte frumoasă, dar pentru că n-am mai vrut să cheltui inca 3 Euro, am tras cu ochiul doar prin poartă, dar nu am apucat și la fotografii.

Pe mâine sper să fie iar soare și drumul să fie la fel de binevoitor cu mine ca și până acum. Și dacă nu, tot Camino e.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s