Atingano

Day 13. Am părăsit Guemes pe ceață, cu promisiuni de ploaie. Dar din nou, Camino a fost îngăduitor, ceața și umezeala nu s-a transformat decât într-o burnita ușoară, păstrând ziua răcoroasă și bună de mers. După câțiva km pe șosea, am ajuns la un nou punct de răscruce: vreau drumul mai scurt, pe șosea sau cărarea mai lungă, dar mai promițătoare, pe lângă mare. De data asta, nici n-a mai fost loc de discuție. Am făcut la dreapta fără nici o ezitare, și am fost din nou răsplătit din plin.
Mai întâi, o mierla (mai bine zis un mierlu), cocoțat pe un vârf de casă, striga la mine zvâcnind mândru din coadă. Era stăpânul cartierului, nici o pasăre nu era mai presus ca el.
20170602_081333
După un pic de drum, am părăsit asfaltul și casele și am început sa aud tunetul bunicului ocean. Azi, mai morocănos și mai supărat pe țărm, din motive numai de el știute, se lovea furios de mal, cu toate spumele și vuietele cu care își striga puterea și stăpânirea asupra țărmului. M-a cuprins și pe mine valul de energie și de exaltare al momentului, mi-am dat încălțările jos și, ca un țăran adevărat ce sunt, am început a călca cu nădejde pământul negru al Cantabriei, în timp ce bunicul mă învăța despre puterea mea de bărbat, de țigan și de pătimaș. Am scris aici primele mele rânduri în spaniolă, pentru draga mea, să îi spun cum e sa fii zbor și foc, stâncă și apa, lumină și univers, gitano fără stare, neobosit.
După câteva ore de constantă exaltare pentru călătoria pe vârful falezei, la câțiva metri de abisul în care spuma albă a mării îmbrățișa țărmul, lovind în el cu patimă, am ajuns pe plaja de la Santander, unde magia furtunii a continuat din altă perspectivă. Nisipul ud primea cu răbdare val după val, în timp ce ploaia măruntă îmi lovea fața, nu atât de tare să mă mureze, dar destul de vântoasă cât să mă provoace la luptă, pas după pas. Surferi încercau valurile din loc în loc, bucuroși și ei de provocare și de lupta cu valurile. A fost o încă o dimineață magică pe Camino, de data asta pentru bărbatul ce sunt.
20170602_094420
Mulțumesc, bunicule. Așa am simțit, că bunicul meu a vorbit turnător și puternic, așa cum mi-l amintesc când ne povestea viața lui de camionagiu, de șofer, mereu în mișcare, mereu puternic, mereu de neoprit.


Santander m-a lăsat neimpresionat. Modern, elegant, plin de oameni grăbiți, intre care arătăm ca un extraterestru, îmbrăcat cu pantalonii mei trei sferturi, intre femei elegante și bărbați la costum și cravata. Gitano, este no es tu Mundo! Așa că am urmat sfatul unui prieten pelerin italian și am luat trenul până la ieșirea din oraș.
Încă 15km pe asfalt, în peisaj antropic cu ferme și case și centre de comerț m-au dus la Boo, la Albergue Piedad, unde am poposit pentru noapte. Scumpuț, dar curat și cu personal prietenos.
20170602_162605
Până mâine, va las cu Camino, prietenul meu blănos și torcător.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s