Șarpele, vulturul și cioara

Day 11. Am pornit devreme, după un pic de bătaie de cap să îmi ajustez sandalele așa încât sa nu mă bată. Din păcate pantofii cumpărați în piață la Huedin nu mai sunt de folos, căptușeala interioara a cedat și acum degetele mari fac amândouă bătături noi în fiecare zi.
Cu ciorapi însă, sandalele sunt magice. Arată într-un fel anume, din punctoate de vedere al stilului vestimentar, dar atâta vreme cât mă vindec și nu mai fac bătături noi, merge.
Așadar, Cantabria. Altă țară, alte peisaje. Marea a rămas în urmă și acum tai muntele spre Laredo. Trec prin Valleverde, care e într-adevăr Valea verde, cobor intr-o vale noua, cu case frumoase, cu animale la păscut, nu prea multe livezi sau agricultura.


După ce trec de autostrada cantabrica, ajung într-o depresiune larga, cu câmpuri cultivate, cu sate mici, care se desfac în soarele din ce în ce mai torid în ulițe răsfirate în stânga și în dreapta. Căldura ma face nerăbdător, așa că deschid GPSul sa vad cat mai avem. De mirare, Laredo e la 3,5 km de mine, iar Camino zice ca mai sunt 11! Uau, câta ocol! Sunt aproape sa gândesc iar în termeni de rezultat și eficiență și să o apuc pe șosea, în 40 minute să fiu la destinație. Dar ceva ma reține, și fără sa fiu conștient, o apuc pe drumul marcat de săgeata galbenă.
Drumul îmi arunca în cale clădiri frumoase, ziduri vechi de mănăstire din sec X-XI, cărări umbroase și poteci însorite, și pe neobservate, ajung la ultimul urcuș al zilei.
Dealul e golaș, pietros, spre deosebire de verdeața tarii bascilor. Cărarea e și ea dificila, plină de pietre încinse de soarele care acum bătea de amiază. La un colț de cărare, gata sa calc pe el, un sarpe mic și maro dă să mă încerce la picior, dar pe urma se decide ca piatra caldă din care își încarca bateriile e mai importantă decât trecerea mea ocazionala și intempestiva. Eu ma mir ca nu fuge,dar merg mai departe. Înspre vârf, încep sa aud acvile, tipand incantate de vântul puternic de pe coamă, pe urmă le și văd, zburând în cercuri largi la limita dintre deal și faleză care se prăbușește în mare pe vreo 200 metri. Mă încânt sa le văd plutind pe curenții calzi ascendenți, dând cercuri largi intre apă și uscat, până când una din ele îmi taie respirația când cu un gest scurt strânge aripile și cade ca un fulger din cer înspre ceva ce părea sa fie pradă pe plaja de dedesubt. Am avut pentru o clipă imboldul sa o însoțesc, cu orice risc, în zborul ăla atât de iute, de precis și de controlat, ca pe un roller coaster. Dar încă nu e cazul sa ma avânt în zbor împreună cu vulturii.
20170531_110837

Vulturi pe cer, se rotesc.


In vârf ma așteaptă minunăția priveliștii golfului în care Laredo și Santana își etalează plaje și porturi. Ma bucur câteva minute de gândul ca în curând voi ajunge acolo, și pornesc iar la drum.

This slideshow requires JavaScript.


Pe coborâre îmi atrage atenția un cârd de ciori care făceau mare zarvă aproape de o casă. Din nou, am simțit ca asta e un mesaj pentru mine, ca și la întâlnirea cu șarpele și cu vulturul.
Și deodată m-a lovit: dacă făceam alegerea sa folosesc drumul scurt, eficient, care ma ducea la Laredo în 3,5 km niciuna dintre întâlniri nu ar fi avut loc. Șarpele n-ar fi avut cui sa spună despre prudență și folosirea cu înțelepciune a energiei, vulturul nu mi-ar fi aprins sufletul în elanul măreț al plonjonului pentru ceea în ce crezi cu adevărat și cioara nu mi-ar fi atras atenția cu ciorovaiala fără rost pe un rest de viață ce putea fi una de vultur.
Cu fiorul ăsta în suflet am coborât încet în oraș, m-am încântat de străzi înguste și clădiri vechi din orașul medieval și pe urma am mâncat un prânz regesc pe menu del dia. Iar o sticlă de vin roșu numai pentru mine, 3 feluri de mâncare și cafea.
După pauza de masa, pornesc mai departe spre Santona, destinația de etapa. Drumul ma duce pe lângă plajă, pe o alee ordonată și aranjată, toată numai piatră și beton. Ma gândesc iar la întâlnirea cu cele 3 animale de mai devreme, și cu toată groaza îmi dau jos sandalele și ciorapii și o pornesc spre nisipul fin al plajei. Laredo e genial! 5 sau 6 km de plajă neîntreruptă, cu apa mică și cu vânt puternic, care nu lasă nisipul să se încingă prea tare, marea curajoasă, brava, cum îmi spunea un nou prieten spaniol, Paco, cu nebuni care zboară peste apă abia atingand-o, pe kite surfing sau cum s-o fi numit sportul asta cu zmeu umane plutind intre cer și apa.
Paco e un tip fain, din Sevilla, care ma însoțește la barca cu care traversăm micul canal dintre Laredo și Santona, scutindu-ne în felul ăsta de încă 10 km de mers pe jos.
Seara ne prinde la Albergue Juvenil, intre 200 de puști de 11 ani care au umplut hostelul. Dar nu ne prea pasa, de obosiți o sa dormim lemn în corturile de armata în care am fost cazați.

Pe maine, Camino.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s