Reset

Day 10. Am pornit la drum pe cer înnorat, cu promisiuni de ploaie, care s-au împlinit după primii kilometri. Dar Mama Pământ a fost bună cu mine și ploaia a fost molcoma, vindecătoare și atot curățitoare. Am simțit ca un reset în tot ce sunt și în tot ce nu sunt încă. Durerile s-au domolit, atât în trup cât și în suflet, am început ușor-ușor să mă bucur de oboseală, de respirația obosită, de suișuri și coborâșuri, de drum, de soare și de nori, de durerile din bătături și de întâlnirile cu tovarăși de drum reîntâlniti din loc în loc. Nici nu am băgat de seamă cum am ajuns la capătul etapei la 10.20. Mult prea devreme ca să consider ziua încheiată, așa că după o pauză de bere și masă cu prietenii de care ma despărțisem în Bilbao, am pornit iar la drum pentru încă 10km.
Am ajuns la Albergue des pelegrinos din El Puntarron la 4, ca să găsesc o casă deschisă, cu cheia în ușă, cu totul curat și pregătit pentru mine și încă 2 călători, și cu notițe să lăsăm totul curat și ce donație credem noi în cutia pentru susținerea locului. Ce mai, ca acasă! Eduardo, prietenul de drum italian, un pic flămând după 30 și ceva de km, a găsit bucătăria goală, și doar un cuptor cu microunde, așa că s-a dezamăgit și s-a resemnat ca o să doarmă cu burta goală. Eu am luat din Castro Uriales niște fructe care mi-ar fi fost destule, i le-am oferit. Avea și el niște fructe uscate, așa că m-a refuzat, amabil. După un pic de odihnă, m-am pornit într-o plimbare cei 1,2km pana în Rioseco, satul vecin, să văd dacă un vin nu ne face seara mai frumoasă. Dar m-a pălit în magazin o idee: dacă caut ceva să încropească de o cină, așa ca acasă, în dar? Și pe lângă vin, am mai aruncat în cos o tortilla semipreparata, o salată de limba mielului, niște murături, brânză, un borcan de shitake la saramură, câteva mărunțișuri și am apărut ca un cavaler salvator la Albergue: food circle in 10 minute.
Imediat, ca acasă, ne-am făcut o echipă, și am pus împreună masa, am făcut salata, am încălzit tortilla și am desfăcut vinul. Am mâncat regește, am povestit de daruri, de Casa de Cultură Permanentă, de Austria, de familii, de noi și de Camino, care până la urmă e tot un cadou, pe care ni-l facem unii altora. Căci asta e Camino până la urmă, relații și comuniuni între oameni, și ale oamenilor cu drumul. Toate, deasupra râului care acum curge în amonte, ca un miracol al lumii în care toate lucrurile nu sunt ceea ce par, și de aceea e nevoie uneori de cate un reset individual, ca să putem vedea fiecare lumea și în alt fel de cât cel în care ne-am obișnuit.
La fel, ca de obicei, darul s-a întors, și prietenii mei au contribuit fiecare la costurile cinei, așa că mâine am din ce sa fac daruri din nou.

1496172945810-1600777220
Și iată cum Râul curge din nou așa cum îi e scris, din munți spre ocean, în timp ce 2 egrete albe ca niște îngeri, privesc de pe un copac care acum 4 ore era pe uscat, cum apa spală păcatele pământului și le duce în jos, spre mare.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s