Bolivar, bascii și America Latină

Day 5. Albergue des pelegrinos in Deba e in gara orașului, care e cumva în centrul social, unde iese lumea sa bea bere și sa joace jocuri cu piese de metal la o cutie cu o platbanda verticală în centru. Partea mai puțin favorabilă este ca nu prea găsești de mâncare la ora la care ajungi de obicei la capătul etapei. Întâi ca au pauza de siesta, de la 3 la 5.30. Pe urma, unii, care țin meniuri pentru pelerini la 10 euro, termină treaba la 2-3 și pe urma zic ca cusina e serrada. Și la urma, toate felurile de mâncare sunt cu carne sau pește. Deci mai pas pentru vegetarieni. Așa că decuseară, pentru că singurul local care mi-a promis o salată vegetariană, dar numai peste o oră, când se deschide bucătăria a fost too little, too late, vorba cântecului, am băgat un shopping la Eskadi, un supermarket al lor și cu 3.90 euro am făcut o salata ad-hoc atât pentru seara cat și pentru micul dejun.
De la Albergue, după obiceiul de fiecare zi, am luat-o la deal, pe cărări din ce în ce mai împădurite, și din ce în ce mai departe de ocean. Răsăritul nu încetează să mă înfioare pe mare, că e la Marea Neagră sau altundeva.


Pe urmă am găsit prototipul casei ideale, inclusiv pentru locație:
20170526_173956
Mică, joasă, într-o grădină magnifică și alături, o minune de livadă. Totul pe un vârf de deal, cu fața la ocean.
La Mutriku, am prins o ultima imagine cu marea pentru câteva sute de km, până la Portugalete.
20170526_075450
Pe urma, cărări dulci pe coaste împădurite cu păduri răcoroase de pini, depresiuni carstice, din care nu pleacă nici un râu, pentru ca apa merge pe sub pământ spre mare, și, desigur, versanți despăduriți la ras, pentru placerea umanității de a transporta marfa pe paleți. Nu am făcut nici o poza acolo, prefer sa rămân cu amintirea pădurii care a fost. Vie, verde, vorbitoare. Ce e pozitiv de zis la chestia asta e ca replanteaza ceea ce taie, ca sa poată în 20 ani să taie iar. Deși nu aș crede că haosul rămas după tăierea la ras poate fi compensat de nici o plantare.

După o vreme, căldură a început sa fie greu de suportat, dar am reușit sa ajung la Markina. Primul localnic care m-a salutat a fost un cățel ticălos și parșiv, care pândea trecătorii la un colț îngust de stradă, și, la momentul oportun, când picioarele trecătorului erau în raza de acțiune, începea un scandal cu zuruit de lanț și lătrat cât îl ținea gura. După colț, minune: o biserică zidită în jurul a 3 bolovani gigantici, care stau în echilibru de la sine. Dumnezeu există, dacă stai să observi.

This slideshow requires JavaScript.


Ma întreb dacă nu sunt acolo de pe vremuri păgâne, și doar statuia din mijloc e ceva adăugat de om în timpuri mai recente.
După o pauză de circa 1 oră intr-un bar cu wifi, papară întoarsă cu cartofi și bere la doar 3,6 Euro, am prins curaj să continuu încă 2 ore, până la Mănăstirea din Zenarruza.
În drum, am făcut o baie la picioare în râul în care s-a scăldat faimosul Simon Bolivar, care, incredibil, nu era sud-american, nici spaniol, ci… basc!
Ca să vezi de unde li s-a tras spaniolilor revoluția bolivariana!

Pe la 4, am ajuns în locul unde am să împlinesc 46. Deseară la 7.30 avem cântări cisterciene în biserică, pe urmă cina, la cina un vin de abație ieftin și bun. Și mâine, un nou început.

This slideshow requires JavaScript.


Bueno Camino, la mulți ani!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s