The purge

Day 3. De dimineață am primit încă o lecție de la viață, care mi-a inspirat pe urma toată ziua. Aseară, căpos și voluntar cum ma știu, am insistat sa caut pe net un local ieftin și bun pentru cina. Deși era după ora pe care mi-o stabilisem ca limita pentru mancare, deși făcusem deja 29km ai etapei, deși aveam un hostel liniștit unde să apuc ceva frugal și sa ma culc, am pornit prin oraș, la câteva baruri recomandate fie de tripadvisor, fie de alte siturism ca dealuri foarte bune pentru călători. Primul era relativ aproape de hostel, dar la “io hablo poco Español y soy vegetarian, hai qual cosa per comer?”am primit numai tortilla con patatas, adică omleta răsturnată cu cartofi. Ca urmare, am mai încercat câteva locuri pe stradă, fără mare noroc. Cu foamea tot mai mare de la plimbarea în plus, am devenit și mai curajos, asa ca am decis să călătoresc încă 2.6 km, tot pe jos, până la cea mai îndepărtată recomandare de pe net. Plimbarea încolo a fost faină, nu zic nu, dar supriza: restaurantul celebru era desființat. Tot căpos, bat cartierul în care am ajuns, repetând mantra cu nu vorbesc bine, vreau papa fără carne și fără pește. Desigur, mumu. Ce ma decid după ce am obosit sa dau ture: uite un kebab Shop care are durum falafel, care e un fel de falafel la lipie. Se numea La Turc, dar angajații erau ceva soi de indieni sau pakistanezi. Un clopoțel de alarma suna in fundul minții, dar cine sa îl asculte. Ăștia fac aici lipia în folie de aluminiu și pe urma o pun la grilul ala pe care faci toast. Am îmbăiat fabricatiunea de falafel în tot felul de sosuri și maioneze, cu plan ca la ce foame am, o să îi dau eu un gust.
Pe drum înapoi la hotel, din în ce în ce mai dezamăgit de experiența culinară, încep să simt tot mai clar ca stomacul meu îmi explică de ce nu trebuie să ai încredere în pakistanezi care fac falafel la lipie în Țara Bascilor. Și de ce în general, localul alora era destul de gol. Na, îl liniștesc pe stomac cu un țoi de rom cubanez(aici îi zice chupito la păhărel) și ma bag în pat.
Știu ca povestea asta e prea lungă pentru un banc bun, dar dimineața mi-a arătat cât de bun poate fi bancul cu “The Purging Power of the Mighty Falafel”. Prima dată, în 1 minut am aflat cum poți evacuezi tot conținutul intestinal încă înainte sa te așezi bine pe tron. Hurricane, nu alta. Pe urma, cu mușchii înțepeniți de plimbarea de seara precedentă am aflat cum e să nu poți bea decât puțin suc de portocale, în timp ce râgâi Falafel și simți cum tot ficatul strigă “ia povara asta de la mine”. Iar mic dejunul meu vegetarian constă dintr-un croisant imbracat cu zahăr, tăiat în mijloc și umplut cu brânză. Un biet negruț de la recepție, vrând sa ne facă un favor, că micul dejun inclus începe doar de la 8, a încercat. Inclusiv vegetarian.
Pe urma, nemâncat și plin de transpirație, urc iar un deal destul de abrupt, la 6 dimineață, cu un rucsac plin care îmi taie umerii , și cu o grămadă de resentimente care ma apasă pe inimă. Și din când în când râgâi Falafel. Peste greața și amețeala de la stomac, peste ficat și falafel, mai trebuie să conversez politicos în Español cu un tenerifean și în français cu o belgianca, tovarăși de drum neceruti și neașteptați. Și iar, pe fiecare metru, purge. Întâi gânduri și autocritici pentru deciziile de ieri, pe urmă alte gânduri despre lucrurile din rucsac la care nu renunț, pentru ca, desigur, eu pot să duc orice, pe urma despre relații, intenții, nevoi și dorințele pe care nu vreau acum să le trimit în trecut.
The Power of the Falafel a avut un sens: azi, ziua purificării mele pe Camino, o să îmi golesc rucsacul de tot bagajul netrebuincios. Și o sa călătoresc ușor, cu bucurie și cu răbdare. Și dacă nu se arată sa iasă vreun plan, să îmi aduc aminte de cei 5,2 km făcuți pentru un Falafel care a generat the Purge.
Tot așa, o să îmi golesc sufletul de așteptări neîmplinite, de suferințe goale de sens și de alergări după iluzii din trecut.
Pe când am lămurit lecția falafelului, ma întâlnesc pe drum spre Getaria cu Ed, băiat fain din Seattle care ma ajută în seara asta sa aleg din rucsac ce e de folos. Între timp, o ora și jumătate de somn la plaja din Zarautz și o plimbare în picioarele goale prin iarba m-au repus pe drum.


Acum, la Albergue Kampaia, adun puteri pentru pașii care mă așteaptă înainte.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s