Pentru un an ca pâinea cu maia

Pe la începutul lui decembrie, am găzduit un cuplu de Couchsurferi francezi, care de mai bine de un an de zile s-au stabilit temporar în Slovacia ca voluntari la o fermă organică.  Oameni foarte faini şi interesanţi, cu care am dezbătut o seara întreagă despre nevoile de descreştere şi reconectare comunitară tot mai acute ale lumii noastre. Au plecat a doua zi, dis de dimineaţă – o şedere tare scurtă la noi. Ne-au lăsat, însă, de amintire şi de legământ de prietenie peste spaţiu şi timp, nişte maia din făină de secară crescută de vreo 20 de ani de către familia de slovaci cu care noii noştri prieteni au locuit în ultima vreme.

Nu mici ne-au fost emoţiile, o dată aflaţi cu maiaua în frigider. Pentru provenienţa ei, aveam deja o datorie morală să o creştem cu grijă mai departe. Aşadar, am început să exersăm coacerea pâinii cu maia în preajma Crăciunului. Am citit, înainte să ne apucăm, mai multe bloguri în română şi engleză despre procedura în sine, dar nu crezusem că opinia cea mai populară să fie atât de fundamentată: nicio pâine dospită cu drojdie în 3 ore nu se compară cu pâinea din maia, care trebuie lucrată o zi întreagă ! Iată ce oportunitate minunată să ne exersăm răbdarea şi grija pentru lucrurile bune, care nu vin uşor 🙂

Ieri am încheiat al treilea experiment. De bun augur pentru 2014, de legământ pentru Casă, de drag de hrană onestă şi adevărată 🙂

Am început joi seara prin a hrăni maiaua. Deocamdată, lucrăm cu proporţia 1-1-1, adică o parte maia, o parte apă şi o parte făină de secară. Le-am amestecat bine şi am pus borcanul în frigider. Vineri dimineaţa, maiaua deja crescuse. Semn că i-au plăcut condiţiile.

1 maia

Apoi, tot ieri dimineaţă, am pus jumătate de kilogram de făină de grâu la hidratat cu ochiometric 250ml apă. Am citit undeva că etapa asta se numeşte autoliză, trebuie să dureze cam o oră şi pregăteşte făina pentru frământarea şi dospirea cu bacteriile bune din maia. După o oră de hidratare, peste această bază de aluat am pus jumătate din maiaua crescută peste noapte şi o mână zdravănă de germeni de grâu. Şi un pic de sare. Am frământat apoi aluatul, până când a devenit fin şi omogen. Am folosit funcţia de frământare a maşinii de făcut pâine – un dispozitiv pe care tata i-l făcuse mamei cadou acum vreo 2-3 ani, când hype-ul era în floare în supermarketuri. Desigur, ai mei s-au plictisit rapid de maşina asta şi ne-au dat-o nouă. Oricât ne străduim să ne construim o bucătărie cu impact ecologic scăzut şi cu stil de viaţă simplu, de data asta nu am spus nu. Cu atât mai mult cu cât am avut conştiinţa împăcată că nu am contribuit prin propria alegere şi cheltuială la lanţurile comerciale globale 🙂 Trebuie să admit, apoi, că maşina a fost bine venită. Am încercat să frământ aluatul cu mâna, aşa cum făcea bunica, însă după zece mişcări mi s-a instalat o durere straşnică de spate. După 10 ani de scolioză cu dureri cronice şi un an de terapie Bowen foarte eficientă, am spus un nu hotărât durerii şi am pus maşina în funcţie. Să mai spun că Dan are un deget rănit de când a montat o butelie de gaz la bucătăria Casei, pentru săptămâna de Cubătărie cu Erfiga, aşa că va frământa aluatul data viitoare 🙂

2 aluat

După frământare, au urmat 3 sesiuni de stretch&fold – întindere şi împăturare – pe masa de lucru bine înfăinată, cu câte 30 de minute de odihnă între ele. Etapa asta are un farmec aparte. Dacă, pentru mine, frământarea nu e cea mai confortabilă procedură, întinderea şi împăturarea îmi permite într-un mod foarte plăcut să am contact cu aluatul, să simt cum îşi schimbă textura, cum creşte, cât e de viu şi de dinamic. Parcă ar fi alchimie pe masa din bucătărie ! Ieri a făcut Dan întinderea şi împăturarea 🙂

3 impaturire

În ultima sesiune de întindere şi împăturare, Dan a dat formă aluatului şi l-a pus într-un coş cu pânză, la dospit. Trecuse deja jumătate de zi, iar dospirea ia cam încă pe-atât. Fiind călduţ în casă, pâinea a crescut ieri în 8 ore. Puteam să o lăsăm şi peste noapte, să o coacem acum dimineaţa, însă era suficient de mare. În plus, când am ridicat pânza cu care acoperisem coşul, după cele 8 ore, am simţit un miros acrişor destul de puternic – semn că maiaua lucra intens. În plus, cu cât pâinea doseşte mai mult, cu atât gustul, după coacere, va fi mai acrişor. Am decis, deci, că a fost suficient. Am răsturnat aluatul pe o tavă şi l-am crestat, să iasă dioxidul de carbon şi să dăm un aspect frumos pâinii 🙂 Apoi am dat tava la cuptorul încins la 200 grade Celsius, în care am pus şi un vas cu apă.

4 dospire

Am copt pâinea 30 de minute la 200 grade C şi 20 de minute la 180 grade C. Pe când am scos-o din cuptor, era vreo 1 noaptea, însă asemenea bunătate merită toate eforturile 🙂 Nu uitaţi: maiaua, spre deosebire de drojdie, lucrează şi după coacere. Pâinea devine mai bună în vreo 2-3 zile după ce aţi scos-o din cuptor. Dacă e păstrată bine, se uscă mult mai încet decât pâinea cu drojdie. Sunt tare curioasă cum va ieşi o pâine cu măsline. Cred că asta va fi următoarea sesiune, cândva pe miercuri.

Vă dorim un an pe-atât de frumos pe cât a ieşit pâinea asta, pe-atât de activ şi de plăcut pe cât a fost tot procesul de pregătire, şi pe-atât de grijuliu cu resursele voastre şi ale lumii în care trăim pe cât e de onest să facem pâine doar din apă, făină şi sare. Un 2014 cu apă curată şi minţi luminoase ! Spre cât mai multă descreştere 🙂

5 painea

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s